Plecam de la cascada Aqua Azul catre San Cristobal de las Casas. Sosea prin munti cu serpentine si curbe. La cateva minute dupa ce am pornit la drum m-a cuprins o molesala insotita de greata si durere de cap. Nu am avut niciodata rau de masina asa ca am incercat sa identific ce mi se intampla. Imi venea sa plang si ma simteam din ce in ce mai trista. Am intrebat-o pe Mildred, ghida noastra, daca in acele locuri se intampla des sa fie accidente de circulatie. S-a intors spre mine si mi-a spus ”Nu, aici toata lumea conduce cu grija!”. Soferul a confirmat. M-am intins pe bancheta din spate dand vina pe oboseala acumulata dupa aproape 10 zile de strabatut Mexicul.Nu au trecut mai mult de 10 minute si o aud pe ghida spunand “Uite, accidentul pe care l-ai presimtit tu!”. M-am ridicat  si am vazut o masina rasturnata, lume, politie, salvare. Soferul se uita la mine si m-a intrebat de unde am stiut. I-am explicat ca nu stiusem nimic, doar am invatat sa fiu atenta la ce simt si la ce imi transmite corpul. Se pare la “l-am bagat in ceata” definitiv si a renuntat sa mai intrebe ceva. Mildred in schimb (cu care vorbisem despre reiki si shamanism )s-a intors spre mine si mi-a spus:” Trebuie sa vizitezi neaparat biserica din Chamula, o sa-ti placa ! Voi vorbi cu Marco (urmatorul ghid) sa te duca acolo!”

 

Am ajuns in San Cristobal, ne-a “predat” lui Marcos si la despartire mi-a spus ca asteapta un mail cu impresii despre acea biserica.

In ziua urmatoare ne-am plimbat cu barca in Sumidero Canyon, apoi am ajuns in Chamula. Este un orasel situat la o altitudine de 2200 m cu aproximativ 3000 de locuitori. Aici inca exista o populatie indigena Maya-Tzotzil care vorbeste in dialect maya. Au politie proprie si nu iti vand case si pamanturi daca nu esti localnic. Agricultura este ocupatia de baza. Religia este un amestec intre credinta catolica si ritualuri maya.

Pe exterior biserica San Juan (Ioan Botezatorul) nu se deosebeste prea mult de celelalte biserici din America Centrala. La intrare se plateste bilet si esti avertizat ca fotografiatul este interzis. Ghidul ne avertizeaza sa luam foarte in serios avertismentul, nerespectarea acestuia ducand la o posibila expulzare din oras. Asta din cauza credintei localnicilor ca fotografia le fura sufletul.

Intru in biserica si mi se pare ca am pasit in alta lume: nicio lumina electrica, in schimb mii de lumanari aprinse direct pe podea. Brate de trandafiri si gladiole (una din sursele de venit ale localnicilor sunt florile) acopera icoanele catolice de pe peretii laterali. Sculpturi din lemn reprezentand sfinti imbracati in haine tapetate cu oglinzi. Niciun scaun, bancuta sau orice alt obiect de mobilier. Podeaua este acoperita cu crengute de pin si iarba uscata. Localnicii vin in familie, intra, dau iarba la o parte si incep sa-si construiasca altare direct pe podea. Petrec ore aprinzand sute de lumanari, ordonate pe culori si marimi. Marco imi spune ca acestea difera in functie de scopul rugaciunii. Toti au sticle de Coca-Cola din care mai beau din cand in cand si inca o sticla cu o bautura alcolica – Pox.   Cat timp isi construiesc altarul vorbesc cu spiritele in dialectul mayas – Tzotzil. Intr-un colt aud o discutie localnic – spirit foarte animata, total diferita de rugaciunile pe care sunt obisnuita sa le vad in biserici. Il intreb pe ghid si acesta imi explica ca acel om cearta spiritul pentru ca nu a avut grija de culturile lui (nimerisem in plina perioada de inundatii) in ciuda faptului ca el aprinsese lumanari, adusese ofrande etc. Pentru ei sfintii sunt niste entitati cu care vorbesti de la egal la egal, faci intelegeri, … fiecare stie ce are de dat si ce doreste sa primeasca inapoi.

Fascinata, fac cativa pasi printre grupurile de oameni asezati pe jos. M-am obisnuit cu lumina lumanarilor si peisajul de film si incerc sa deslusesc ce se intampla in jur.

In fata mea vad doua femei si doi copii care aveau in fata lor zeci de lumanari aprinse, iar cea mai in varsta dintre femei tinea o gaina vie in mana si o plimba deasupra flacarilor si a unuia dintre copii. Ma uit intrebator si Marco imi spune ca daca sunt mai sensibila sa nu ma uit, urmeaza sacrificiul bietei pasari. Ma uitam la tot ritualul fara sa am puterea sa-mi desprind privirea de pe femeia care tocmai bagase gaina intre genunchi si-i prinsese gatul cu o mana. In clipa in care mana batranei a facut o miscare brusca Marco m-a apucat cu putere de umeri si mi-a intors capul de la scena terifianta. Mi se inmuiasera picioarele si tremurand i-am spus ca la noi astfel de practici tin de magia neagra. Mi-a spus ca si la mexicani e la fel, mai putin la mayasi. In ritualul lor gaina preia boala sau farmecele si trebuie sacrificata. M-am indepartat naucita de ce vazusem, dar nu ma induram sa ies din spatiul acela ireal. M-am dus mai aproape de intrare si priveam fascinata, cand m-am trezit ca cineva ma impinge usor, dar hotarat. M-am uitat in stanga mea si un barbat scund, evident localnic dupa trasaturi, s-a asezat pe jos, a dat la o parte toate ramurile de pin si iarba si a inceput sa scoata sticle, sticlute, borcanele si legaturi de plante. Ghidul mi-a explicat ca este un vindecator si ca s-a asezat acolo in asteptarea clientilor, care nu s-au lasat asteptati. Am asistat la consultatii “medicale” pe podeaua bisericii. Fiecare om pleca cu un borcanel sau sticluta cu preparate din plante, unii chiar si cu manunchiuri de ierburi.

 

Am stat  cateva ore privind cum fiecare isi construia altarul lui din sute de lumanari, cum multumeau sau reprosau sfintilor cate ceva, cum intrau cu gaini vii in mana si ieseau cu ele ingramadite intr-o sacosa … L-am intrebat pe Marco ce spune biserica catolica despre ce se intampla acolo. “Se face ca nu vede, oricum nu au de ales. Oamenii acestia se declara catolici tocmai pentru ca sunt lasati sa-si practice ritualurile si sa se roage asa cum stiu ei de sute de ani” mi-a raspuns el.

Cand am plecat de acolo mi se parea ca totul fusese un vis. Cand revii la “civilizatie“ iti e destul de greu sa accepti ca inca exista astfel de locuri unde, intr-o biserica catolica, oamenii traiesc si se roaga cum o faceau mayasii acum sute de ani.

Daca ajungeti in Mexic nu ratati Chamula si  mai ales biserica. E o experinta unica si te ajuta sa intelegi ”pe viu” depre spiritul mayasilor mai mult decat vizitele la muzee.