Zilele trecute am mers cu autobuzul (marcata fiind de experienta ridicarii masinii ) . Langa mine o doamna vorbea la telefon cu fiul ei si il intreba ce a mancat , cum a fost la scoala etc. Nu stiu ce i-a raspuns copilul, cert este ca raspunsul mamei a fost “Stii ca nu vreau sa-mi mananci prostii de astea!”. Si a continuat cu “daca nu te imbraci o sa-mi racesti”! Probabil ca nici nu” ii invatase”… Lasand la o parte chestiunile gramaticale ma intreb cum e sa te identifici atat de mult cu copilul tau incat acesta” iti mananca”, “iti raceste”…..de fapt “iti traieste”.Si asa ajungem la “cu cine ti se casatoreste”, “unde iti pleaca de langa tine”, “cand ti se hotaraste sa-ti faca copii”….Bietii copii! Cum e sa fii copil si sa trebuiasca sa ”ii traiesti” altcuiva. Chiar daca acel altcineva este propria ta mama. De cate ori imi exprim parerea fata de interactiunea parinte-copil se gaseste cineva care sa imi spuna” ce stii tu? tu nu ai copii , nu stii cum e sa fii parinte!” De acord stimati parinti, dar stiu cum e sa fii copil! Cum e sa fii copil si sa ti se spuna tot timpul cum sa „ii inveti” cum sa „i te comporti cu rudele, prietenii, vecinele, etc (a se citi cum sa spui minciuni politicoase, sa te prefaci), cum sa ”i te duci ” la olimpiada de matematica desi tu esti bun la romana, cum sa ”ii dai” la facultatea care trebuie… Si ajungi sa ” i te casatoresti” cu partenerul care ii place mamei pentru ca saraca, te-a crescut singura, a avut doua servicii ca sa te poata trimite la meditatii etc si acum ii esti si tu dator… Si te certi cu nevasta (sau cu sotul) ca ar trebui sa faceti copii pentru ca „parintii asteapta”. Si nu accepti jobul din alt oras pentru ca „s-ar imbolnavi mama”. Ajungi sa te certi cu mama privitor la cum iti educi proprii copii (sai ii educi), pentru ca si aici ea are propriile pareri….

Sau nu faci nimic din toate acestea si te transformi in rebelul de serviciu (credeti-ma stiu ce spun). Si nu mai faci nimic „din ce trebuie” doar pentru ca vine de la cineva care hotaraste tot timpul in locul tau „ ce trebuie”. Pentru ca esti copil si parintii tai nu te iau in serios (pentru ca doar nu o sa se puna la mintea ta, esti un mucos, habar nu ai ce e bine pentru tine) singurul mod de a te face auzit este sa faci invers de cum ti se spune. Indiferent daca e bine sau nu…. Pentru ca „mucosul” dragi parinti, nu stie dar simte! Simte ca este dat la o parte din viata lui. Simte pe umerii lui povara viselor neimplinite si esecurilor parintilor, a asteptarilor, a competitiei cu alti copii care au si ei parinti carora trebuie ”sa le faca”. Simte ca nu are loc sa-si caute propriile vise, sa faca propriile greseli, propriile descoperiri. Si sfarsesc prin a fi rebeli care sunt intr-un permanent conflict cu ce spun parintii sau , dimpotriva , se dau la o parte pe ei si ”ii traiesc” viata mamei, tatalui…care oricum sunt nemultumiti pentru ca ala micu nu are incredere in el si este cam mototol…

Mi-as fi dorit sa fiu un copil care sa am voie sa-mi traiesc propria viata, invatand din exemplul parintilor cum sa fii un om frumos, intreg, demn..pentru ca pana la urma , cel mai bine copiii invata din ce vad la parinti. Atunci nu m-a auzit nimeni…..acum poate aud cativa parinti….