Ce zice ea:

“Mi-am pus toate  visele si  speranțele în el! Când a plecat s-a năruit tot Universul meu! Nu înteleg cum a putut sa fie atît de crud! Nu o   să-l iert niciodată pentru ce a făcut!”

“El știa despre visele tale?”

“Da, cred că da…adică nu știu, nu am discutat concret niciodată.”

“Vă era bine impreună?”

“Nu, aveam probleme dar ar fi trebuit să stea lânga mine să le rezolvăm. “

“Și cum incercați să le rezolvati?”

Pauză…..

“Mergeați la un psiholog, consilier, duhovnic?”

“Nu….dar credeam că se vor rezolva.”

“Cum?”

“Să se schimbe el…”

 

…și El :

” Intri intr-o căsnicie unde partenerul îți pune in cârcă toate visele si speranțele lui . Evident, fără să te întrebe . E  de la sine înțeles că dacă iubești pe cineva ești responsabil și cu îndeplinirea viselor (fooarte vagi, de genul “să avem o familie frumoasă”, făra să aibă loc vreo discuție despre ce înseamnă mai exact “familie frumoasă”).  Tu ai și tu dorințele tale  la fel de neclare ca ale partenerului.  Că doar nu avem timp să ne gândim la prostiile ăstea poetice, important este că ai o relație, ți-ai găsit jumătatea și împreună se construiește fericirea”.

Ocupat cu activitatile zilnice, ai impresia ca totul merge bine pana te trezesti  intr-o zi ca femeia care te facea sa simti fluturi in stomac iti reproseaza ca nu faci aia, nu dregi aia, nu asta astepta ea de la o relatie , nu e fericita . Si tu nu mai esti ca la inceput, nu mai esti asa, nu mai esti pe dincolo. Tu te uiti ca prostul la femeia plânsă din fața ta și te intrebi dacă e normală la cap pentru că tu nu ai fost niciodată așa cum îți reproșează ea că nu mai ești!! În același timp realizezi că nici ție nu ți-e bine,  că înăuntrul tău s-a deschis brusc un sertar din care țopăie furibunde frustrări despre care nu erai conștient! Aoleo, or fi de la visele alea de nu ai avut timp de ele! Simți cum iți vine o pofta nebună sa-i strigi nefericitei din fața ta că și tu ai neîmpliniri , și tu ești nefericit. Cum ești un om cerebral care vrea sa aibă o căsnicie fericită  faci un efort să pari calm  și , cu un zâmbet chinuit o intrebi : Ce-aș putea să fac draga mea ca să avem o relație fericită?”

“Să te schimbiiiiiii… să fii ca la început!” vine răspunsul printre hohote de plâns.

“Eu aș fi vrut, numai că așa cum mă descria ea că aș fi fost la început  nu am fost niciodata și nu știu cum aș fi putut face asta. M-a apucat disperarea gândindu-mă că sunt un bărbat de rahat care nu e în stare să facă o femeie fericită, am o gramadă de frustrari și de vise neîmplinite așa că….am plecat! Unde?  Nu știu….dar știu că e greu de suportat să stai lângă un om care te vrea pe tine, dar altfel…așa cum tu nu știi să fii…”