Am fost invatati sa ne facem planuri. Imi aduc aminte de clasica intrebare de la interviurile de angajare (idioata dupa parerea mea si ineficienta daca tot o stia toata lumea si pregatea raspunsuri care sa dea bine) “Cum te vezi in urmatorii 5 ani?”.  Ma apucau nervii de cate ori o auzeam si, desi stiam exact ce trebuie sa raspund (slava Domnului, e plin de sfaturi pe Internet) ma manca undeva sa spun ca sunt deschisa la ce imi ofera viata pe langa ce am planificat eu. Atunci era mai mult o forma de rebeliune impotriva unei intrebari de care ma plictisisem, acum imi dau seama ca subconstientul meu stia el ce stia.

Traim dupa planuri bine structurate: liceu, facultate, cariera, casa, copil, masina. Toate planurile noastre personale deriva din maaaarele plan pe care nu stim cine l-a stabilit si ni l-a bagat pe gat. Cu timpul ajungem sa credem ca e planul nostru si orice liniuta nebifata e socotita un esec si naste frustrari si suferinta. Culmea este ca si cu toate bifate tot sunt multi oameni nefericiti. As putea spune cu atat mai nefericiti cu cat nici macar nu mai au speranta ca “se implinesc” daca fac x sau y din ce era planificat.

Cum naiba sa fii fericit daca nu stii ce ti-ai dori tu? Cum naiba sa fii fericit daca iti petreci viata indeplinind planuri pentru ca “sa fii in randul lumii”, pentru ca “asa face toata lumea”?

Ca sa il parafrazez pe  Nietzsche  care spunea ”Fă ce vrei, dar înainte, pune-te în rândul celor care știu ce vor!” as spune “Urmeaza un plan, dar asigura-te ca e planul tau!”

Afla ce vrei tu pentru tine, gaseste-ti drumul tau si abia apoi stabileste-ti pasii!  In acelasi timp fii deschis si permite-ti sa iti schimbi planul functie de ce iti ofera Universul. Pentru ca atunci cand iti asculti sufletul tot Universul te va ajuta si vei primi mai mult decat ai visat sau ai planificat. Pentru ca noi nu indraznim sa cerem si nici nu indraznim sa visam ca am putea primi  cat ni se da cand suntem pe drumul nostru.

Si atunci singurul meu plan este sa fiu cea mai buna versiune a mea!