Uzbekistan – Povestea Minaretului din Bukhara

Am ajuns seara in Bukhara. Aproape se intuneca asa ca am hotarat, impreuna cu ghidul, sa ne plimbam. Nu am intrebat unde mergem, oricum nu stiam nimic despre obiectivele turistice de aici (nu citesc despre inainte, imi place sa le descopar la fata locului si sa le simt, apoi incepe documentarea). Pentru ca era extra-sezon orasul era destul de linistit, doar cativa localnici. Am ajuns intr-o piata strajuita de o moschee, o madrasa (institutie de invatamant musulmana) si un turn care aveam sa aflu ca se numeste minaret. Minaretul Kalyan (the Great) din complexul arhitectural Poi Kalyan, principalul simbol al orasului sacru Bukhara. M-am asezat pe treptele madrasei, cu fata spre minaret si au inceput sa imi curga lacrimi. Atata emotie si bucurie fara nici un motiv am trait in putine locuri! Cred ca mai bine de jumatate de ora am stat in liniste si doar am privit in jur. Aproape se intunecase cand mi-am adus aminte de ghid si am ridicat ochii intrebator spre el. Clar, nu era momentul de explicat  date tehnice, asa ca mi-a spus povestea constructiei acestui Minaret, cel mai inalt din Uzbekistan.

Minaretele, pe langa functiile practice pe care le aveau (chemarea credinciosilor la rugaciune, far pentru caravanele din desert, loc de executie) reprezentau in lumea musulmana autoritatea si puterea liderilor. In aceasta zona desertica era foarte greu sa se construiasca turnuri din cauza instabilitatii solului nisipos, asa ca, cu cat mai inalt era minaretul, cu atat mai puternic se dovedea a fi ctitorul lui.  Nu e de mirare ca era o  intrecere permanenta intre emirii diferitelor regiuni in incercarea de a ridica cel mai inalt turn.

Atunci cand s-a hotarat sa inceapa constructia celui mai inalt minaret, care sa ii dovedeasca maretia, Mohammad Arslan Khan, guvernatorul Bukharei,  a chemat toti marii arhitecti din acele timpuri si i-a intrebat cine se incumeta la asa o lucrare. Unul  singur  (Usto Bako) a acceptat provocarea si i-a spus emirului ca, pentru a-i putea indeplini dorinta, are nevoie de 3 lucruri : Rabdare, Rabdare, Rabdare! Neavand de ales, Mohammad a raspuns “Mda, fie!”

Dupa 3 ani de munca, cand fundatia adanca de 10 metri a fost gata, arhitectul a disparut.

Zece ani l-au cautat soldatii emirului, i-a fost interogata familia, s-au oferit recompense, dar Bako nu a fost de gasit. In acest timp nici un alt arhitect nu s-a incumetat sa termine constructia minaretului.

Dupa zece ani Bako a venit singur in fata emirului si i-a spus:

Inainte sa ma omori, as vrea sa-ti explic de ce am disparut. Dupa raspunsul tau atunci cand ti-am spus ca am nevoie de rabdare pentru a face ceea ce tu iti doreai mi-am dat seama ca nu vei fi destul de rabdator si nu vei astepta. Ceea ce vrei tu, o constructie solida, rezistenta, care sa vorbeasca lumii despre maretia ta, necesita o fundatie pe masura. Daca au fost necesari 3 ani pentru a o construi, a durat 10 ani sa se stabilizeze, sa se aseze, sa fie pregatita pentru a sustine turnul pe care il vrei.”

Mohammad Arslan Khan l-a iertat cu conditia sa isi continue munca. Alti 3 ani au fost necesari pentru finalizarea minaretului  care are o inaltime de 46,5 metri, un diamteru la baza de 9 metri si care rezista de aproape 1000 de ani ( anul 1127 dupa inscriptia care inca poate fi vazuta) si inca este considerat o minunatie tehnica si inginereasca.

O alta legenda spune ca 100 de ani mai tarziu, in timpul invaziei mongole si a distrugerii Bukharei, Genghis Khan, vazand falnica constructie, a dat ordin sa fie distrusa. In acel moment o pala de vant i-a zburat coiful de pe cap si a trebuit sa se aplece pentru a-l ridica. “Nu m-am aplecat niciodata in fata nimanui, dar aceasta constructie este magnifica si a meritat o plecaciune! Se pare ca zeii nu vor sa distrug minaretul!” a zis el si a hotarat ca turnul sa ramana in continuare neatins.

In timpul invaziei sovietice soldatii au incercat sa il distruga folosind 10 tunuri. Au reusit doar sa gaureasca peretele in 6 locuri, dar constructia a ramas in picioare.

Povestea  minaretului din Bukhara este despre valoarea lucrului facut cu rabdare, temeinic, solid, despre calitate in defavoarea cantitatii, despre lucrul bine facut. Si ce lectie pentru o societate de consum in care satisfactia pentru ce am obtinut  se duce cu aceeasi graba cu care am obtinut acel lucru!

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *