Khiva este orasul muzeu al Uzbekistanului. Judecand dupa dovezile arheologice exista in secolele V-VI ca un punct important pe Drumul Matasii. Se pare ca primii locuitori ai acestor tinuturi au fost persi. Au urmat populatii turco-mongole, iar in secolul XV urmasii lui Gingis Han infiinteaza Hanatul Khivei, unul din cele 3 hanate uzbece. In 1920 sovieticii au ocupat aceste teritorii iar in 1924 hanatul a fost impartit intre Uzbekistan si Turkmenistan.
Legenda spune ca orasul a fost fondat de Sem, fiul lui Noe care a sapat aici o fantana ( fantana Kheyvak) pentru a ajuta locuitorii care sufereau de sete ( Khiva se afla intr-o regiune de desert ).
Centrul istoric al orasului – fortareata Ichan-Kala este patrimoniu UNESCO. Totul arata ca o expozitie de moschei, madrase, palate, minarete.
Moscheea Juma sau Moscheea de Vineri, cea mai veche moschee de aici, se afla in centrul orasului istoric. Conform geografului arab al-Mukaddasy, moscheea a fost construita in secolul X si reconstruita in secolul XVIII, cu fonduri donate de hanul din acea perioada. Constructia originala se pare ca a fost distrusa de cutremur. Deasupra portii de intrare se poate vedea: 1778-1782.
In 1996-1997 moscheea a fost restaurata, o parte a stalpilor au fost inlocuiti, dar cei mai multi sunt cei originali.
Constructia este neobisnuita, cu o singura sala de rugaciune mare, de 55×46 m, cu tavanul plat sustinut de 212 stalpi din lemn datand din diferite perioade. Spre deosebire de arhitectura obisnuita a unei moschei, aici nu exista intrari arcuite, cupole, portaluri. Usa de la intrare, sculptata in lemn, are o vechime de peste 700 de ani.
Prin doua luminatoare intra lumina prin tavan iar un sistem de gauri si adancituri in pereti creeaza un sistem de ventilatie si de amplificare a sunetului (aici detaliile tehnice ma depasesc). Asa se face ca, cu toate ca atunci cand am vizitat eu prima data acest loc afara erau 42 de grade, inauntru era o atmosfera calma, racoroasa, cu o lumina difuza.
Stalpii (karagacha) sunt asezati la 3,15 m distanta unul de altul si sunt facuti din lemn de ulm negru, folosindu-se o tehnica speciala pentru pregatirea lemnului. Se taie copacul, se decojeste apoi se tine un an in apa, pentru ca apa impinge incet , incet seva copacului in afara ( daca ramane cu seva furnicile vor manca lemnul). Apoi se tine acelasi trunchi in ulei de seminte de bumbac. Uleiul va impinge apa afara si va umple spatiile unde inainte a fost seva. Acest procedeu va schimba si culoarea lemnului. Astfel pregatit, trunchiul e gata sa fie sculptat si sa devina pilon in moschee.
Multe din blocurile de piatra care ii sustin sunt si ele sculptate. Intre lemn si piatra exista o manseta mica de metal care contine lana de camila. Aceasta “inovatie tehnica” absoarbe umiditatea din sol, tine furnicile la distanta si oferta protectie stalpilor in caz de cutremur.
Pilonii sunt intr-o totala armonie, chiar daca au povesti diferite: unii apartin moscheii initiale, altii au fost adusi de la diverse constructii medievale disparute, unii sunt trofee de razboi sau daruri de la partenerii politici, altii sculptati cu ocazia reconstructiei din secolul VIII (cei mai multi). Printre cei 212 stalpi, 25 dateaza din sec. X-XVI si sunt sculptati cu motive traditionale din acea epoca . Cei din secolul XVI sunt executati intr-o tehnica care incearca sa imite stalpii originali.
Patru dintre cei mai valorosi stalpi, datand din secolul X sunt o marturie scrisa a donatiei lui Fakih Abdul Fadl al-Muhamad Lyaisy. Inscriptiile sunt in forma cea mai veche a caligrafiei arabe-Kufic (se numeste asa pentru ca aceasta forma de scriere de mana a aparut si s-a dezvoltat intr-un mare centru cultural din Irak – Kufah in sec Vll). Alti 4 piloni contin inscriptii in alfabetul Naskhi, cel care a simplificat si inlocuit caligrafia Kufic. Stalpii din secolele XVI-XVII sunt sculptati cu motive traditionale din regiunea Khoresm, cu multe motive vegetale si animale.
Cei 212 piloni verticali din ulm negru ne expun in fata ochilor 1000 de ani de istorie a Khivei.
Poti sa uiti de timp incercand sa “citesti” simbolurile de pe stalpii. Este locul din Khiva care mi s-a parut cel mai linistit (e adevarat ca am fost de 2 ori evitand high-season de fiecare data) si locul in care am simtit nevoia sa ma intorc dupa ce am terminat turul orasului istoric.
