Eu pana sa ajung in Bali am fost o femeie normala, apoi am inceput sa ma cred zeita 🤣🤣🤣.
Si asta dupa sedinta foto in costum traditional. Deci nu ratati experienta daca ajungeti pe acolo!
Exista studiouri foto in care se asigura tot:costume, machiaj, fotograf. Doamnele acelea care te imbraca si te machiaza sunt asaaaa de draguteeee! Daca nu au mesterit saracele la mine! Aproape 2 ore m-au impodobit, mai ceva decat impodobeste Fuego cu maica-sa bradul! Ca doar nu credeati ca e asa usor sa stea toata floraria aia pe cap, si sa se asorteze floricica cu esarfatica!
Panica a fost in partea de sus, pentru ca bustiera aia se face dintr-o panglica infasurata! Cand am vazut ca s-a terminat panglica si eu nu eram infasurata nici pe jumatate m-am schimbat la fata: “shit, iar am exagerat cu prajiturile!”. Â Doamnele acelea s-au uitat la mine leganand capul si, cu un zambet balinez, constata: “lady-too sexy”!
Deodata nu mai eram grasa, aveam doar sanii mari! Mama ei de abordare europeana care te baga in depresie! In Indonezia eram sexy, chiar “too sexy”!
Asa ca am primit in semn de omagiu si solutie de iesire din situatie o a doua panglica ca sa ducem infasurarea la bun sfarsit (de la un alt costum).
Deci imbracata cu un costum si jumatate, cu floraria in cap si lacrimi pe obraz (toate complexe mele de “sunt grasa” tocmai se transformasera in “I am too sexy”), mazgalita pe la ochi si rujata cu ce s-a gasit, am iesit in curte la sedinta foto. Mi-au pus un castron cu flori in mana si cica sa stau in cateva pozitii! Oups. adica ce?
Fotograful, vazandu-ma ca stau “lemn Tanase” cica sa imi exemplifice “let’s do it together lady”! Glumesti? M-am imbujorat toata si am zis ca mai bine sa incerc singura.
E e greu sa fii zeita daca nu stii pozitiile: pozitia cu evantaiul, pozitia cu castronul, pozitia cu bratulul in prag de entorsa…. .Cel mai tare ma dispera pozitia stat intr-un loc ca eu ma plictisesc repede, asa ca am scurtat pozatul si am continuat cu dezbracatul… de costum traditional. Aici a mers repede, asa ca am imbratisat doamnele acelea draguteee, draguteee si mi-am vazut de impachetatul meu, ca eram inainte de aeroport.
 Multa lume se duce in Bali pentru partea spirituala, pentru a vindeca rani emotionale, pentru a se iubi si a se accepta. E, uite ca la mine s-a intamplat intr-un mod in care nu ma asteptam, am inteles ca, privind lucrurile din alt unghi, se vad altfel.
Cativa ani mai tarziu, in Peru, cand eram intr-o perioada in care mi se parea ca mi se intampla numai lucruri rele am primit un sfat care m-a dus cu gandul la intamplarea din Bali : Valentina, reframe it all!
Cand ceva nu iti place, incearca sa privesti lucrurile si din alta perspectiva si reevalueaza tot! Functioneaza!