Astazi am fost la Borobudur, cel mai mare templu budist din lume. Construit in secolele Vlll-lX si situat in Indonezia, Java centrala, este una dintre cele mai importante atractii din Asia de sud-est. Cand am constatat ca am de urcat 150 de trepte si apoi de coborat pe acelasi drum mi s-a strans inima : inca ma gandeam daca “duce”genunchiul.

Dupa incidentul din Bhutan de anul trecut din  martie, cand am umblat 10 zile bandajata si cu genunchiul umflat de nu stiam cu ce sa ma mai imbrac, a urmat o intreaga poveste: medici, recomandare de operatie si incapatanarea mea de a pleca in Peru in loc de a ma interna in spital. Nu puteam sa pierd 3 saptamani cu samanii…. Acolo mi-a fost mai bine pentru ca am tinut infasurat piciorul in tot felul de plante si amestecuri si am dus la capat calatoria. M-am intors si stateam cu gheata dupa o simpla vizita la mall. A urmat kineto, Bown, gimnastica, lucru energetic si in august, in China-Yunnan, ziua strangeam din dinti ca sa urc 50 de trepte si sa merg cateva ore si seara urma la hotel impachetatul in foi de varza si gheata. Perioada asta a insemnat muulte lacrimi pentru ca nu puteam sa concep ca nu voi mai putea calatori ca pana acum. Calatoriile au contat foarte mult cand am luat decizia sa demisionez din randurile corporatistilor.

Colac peste pupaza, managerul de la Eturia (agentia cu care calatoresc de cele maimulte ori) imi propune sa insotesc grupuri de turisti in locurile in care am fost si sa incercam sa aducem si partea de spiritualitate si dezvoltare personala in aceste calatorii : mai mult decat visasem , iar eu aveam probleme sa merg o ora pe jos!!!!  Iar lacrimi, nervi, frustrare, revolta, acceptare … Atunci am decis sa fac operatia la genunchi daca  asta ar  fi putut  fi o solutie. Norocul meu ca marii profesori doctori la care am fost aveau pareri diferite : pe acelasi RMN unul spunea ca e operatie de menisc, calalalt de cartilagiu. Si nu glumesc cand spun ca a fost mare noroc pentru ca trebuie sa fii disperat si sa nu ai solutie ca sa faci ce am facut eu in urmatoarele saptamani: am plecat in Peru pentru ca am visat ca acolo voi gasi un vindecator cu plante care ma va ajuta!  Si am luat hotararea in timp ce asteptam la stop! E pentru prima data cand am curajul sa spun asta public, pentru ca multi vor spune ca sunt cu capul. Si daca va spun ca in primele 3 zile acolo stateam ca proasta in hotel si nu stiam ce naiba caut de fapt ..:))). Si da, l-am gasit! Abia dupa prima saptamana de tratament am aflat ca , de fapt, a facut facultatea de medicina dar a ales sa lucreaze cu metode traditionale andine. A urmat alta calatorie in Peru si 3 saptamani de tratament. Pentru cine nu era pe blog atunci aveti povestea aici si aici si aici.

A fost cea mai buna alegere pe care am facut-o!  Astazi m-am gandit cu fiecare treapta pe care o urcam cat de multe mi s-au intamplat in ultimul an si mi s-a umplut inima de recunostinta gandindu-ma cat de multi oameni pe care nu ii cunosteam m-au ajutat,  la prietenii care au fost langa mine si m-au incurajat  si la cat de important e sa-ti asculti instinctul oricat de fara logica ar parea (sau mai ales de aceea). Toata ziua am avut lacrimi de recunostinta pentru oameni, locuri, intamplari, Divinitate .Ce am trait in ultimul an mi-a confirmat inca o data ce spunea Einstein : “Există două moduri de a-ţi trăi viaţa: ca şi cum nu ar exista miracole sau ca şi cum totul ar fi un miracol.” E alegerea fiecaruia!