Shiraz-ul este orasul poetilor si al trandafirilor. Aici se odihnesc poetii Hafez si Sa’di, poeţi veneraţi si in zilele noastre. Mausoleele lor sunt situate in gradini superbe, bine ingrijite, iar tineri, batrani si turisti se perinda pe la mormintele lor. Iranienii pot recita poezii intregi din operele lor. In orice casa de iranian gasesti Coranul si cel putin un volum de poezii – de preferinţa unul de Hafez.
Hafez este cel mai iubit poet persan. A trait intre 1325-1389 iar opera sa este adunata in ceea ce literaturile orientale numesc Divan. Poeziile sale se numesc “ghazal” si sunt despre dragoste, vin, natura, spiritualitate, ipocrizia liderilor religiosi, destin iar opera sa a influentat lirica persana, turca , indiana si chiar europeana.
Ralph Waldo Emerson ( liderul miscarii transcendentaliste de la începutul secolului XIX) spunea despre el ca este “poetul poetilor”. Bhrams, Nietzsche, Garcia Lorca si-au aratat admiratia pentru el iar Goethe, care l-a si tradus, a spus ca este un poet fara egal.
Multe dintre versurile lui sunt foarte populare si au valoare de proverbe sau citate de intelepciune. Hafez este pentru iranieni un fel de Rumi. Totusi el nu este un mistic cu scopuri spirituale ci un cautator al fiintei umane perfecte pe care, in poemele lui, o numeste “Rend”, o fiinta umana libera, care nu respecta dogmele si regulile societatii dar are o constiinta inalta si actioneaza cu iubire astfel incat sa se bucure de viata fara a impacta negativ societatea. Se spune despre el ca “niciun artist nu a fost vreodata un inamic mai mare al ipocriziei, mai ales a celei spirituale si religioase” decat Hafez. El a fost un Rend in viata de zi cu zi pentru ca si-a trait viata fara ipocrizie, permitandu-si sa fie exact asa cum isi dorea sa fie si straduindu-se sa evolueze.
In multe dintre poemele sale spune ca iubirea este calea catre Dumnezeu, ca fiecare om are dreptul sa-si caute fericirea si ca trebuie sa traiesti din plin fiecare moment pentru ca s-ar putea ca “maine” sa nu existe.
Mormantul sau de marmura se afla in Musalla Gardens in Shiraz, o gradina paradisiaca unde oamenii vin sa se plimbe, sa declame poezii. In surdina, prin difuzoare, se aud versuri de-ale poetului.
Tot aici, la mormantul lui, se practica o traditie care se numeste Fal-e Hafiz. Localnicii vin aici in momente grele din viata sau cand au de luat decizii dificile si folosesc cartea lui (Divan) ca un oracol. Intai se roaga, apoi se conecteaza (cei care practica meditatia sau alte practici spirituale stiu despre ce vorbesc) , deschid cartea la intamplare si primesc ghidare pentru problema sau intrebarea cu care au venit. Nu uita sa multumeasca la sfarsit.
Nu puteam sa ratez experienta, asa ca, profitand si de faptul ca eram un grup mic si era usor de facut, ghida noastra s-a oferit sa ne citeasca mesaje din Divan. Prima am fost eu, asa ca nu am avut timp sa ma dezmeticesc foarte tare si m-am trezit ca Azita deja deschisese cartea pentru mine si imi recita in parsi (persana). Nu intelegeam nimic dar lacrimile incepusera sa imi curga pe obraji. Experiente de genul asta te fac sa intelegi ca poezia, inainte de cuvinte, e vibratie. Azita s-a oprit si mi-a sters lacrimile, apoi mi-a tradus in engleza. E inutil sa spun ca atunci cand am auzit si traducerea am luat-o de la capat …dar erau lacrimi de alea de iti curg pe obraji cand ti se deschide inima. Si acum stiu mesajul de la mormantul lui Hafez si mi-a influentat multe decizii de atunci.
Fal-e Hafiz sau deschiderea Divanului lui Hafez se practica in multe familii iraniene, mai ales cu ocazia Novruz-ului sau Yalda night.
Novruz este Anul Nou Persan, o sarbatoare de origine zoroastriana si se sarbatoreste de peste 3000 de ani in Iran, Irak, Uzbekistan si alte comunitati din Caucaz cu ocazia echinoctiului de primavara si reprezinta trezirea la viata, renasterea naturii.
Yalda se sarbatoreste cu ocazia solstitiului de iarna, cea mai lunga si mai intunecata noapte din an. Si aceasta traditie dateaza din timpuri zoroastriene, religia de dinaintea islamului . Se credea ca in aceasta noapte fortele intunecate vin pe pamant, asa ca oamenii stau de veghe toata noaptea. Se aduna in grupuri pe la neamuri sau la prieteni si beau, mananca, rad, glumesc si citesc poeziile lui Hafez. Nu lipsesc de pe masa rodia, fisticul, pepenele rosu si alte fructe pastrate din vara. Exista credinta ca cine manaca in noaptea aceasta din fructele verii nu va raci tot sezonul rece. Fiecare isi pune o dorinta, se deschide la intamplare cartea lui Hafez si se interpreteaza mesajul. Iranienii cred in Hafez ca in Dumnezeu (Allah).
Exista si un mod aparte in care fetele, femeile fac Fal-e Hafiz in aceasta noapte. Se aduna in jurul mesei cu rodie, fistic, pepene rosu si prajiturele. Toate isi pun inelele intr-un bol cu apa. Un copil care stie sa citeasca deschide cartea lui Hafez si citeste primele doua versuri dintr-un poem, apoi alege la intamplare un inel din bol si inseamna ca mesajul este pentru detinatoarea inelului. Restul poeziei (mesajului) se poate citi cu voce tare sau il citeste doar cea pentru care s-a deschis cartea. Si asa se face ritualul pentru toate participantele.
Iranul, Irakul si Uzbekistanul sunt pentru mine locuri de poveste. O lume departe de a fi perfecta, dar cu emotii, muzica, poezie, arome, ritualuri, flori si omenie, o lume pe care nu o poti intelege decat daca ajungi aici.
